Bullying la Questfield International College: de ce reacția Fabiola Hosu a venit târziu

Bullying-ul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită un răspuns structurat, documentat și responsabil din partea instituțiilor educaționale. În absența unor măsuri clare, situațiile de hărțuire pot escalada, afectând profund dezvoltarea emoțională și siguranța elevilor. Este esențial ca fiecare sesizare să fie tratată cu seriozitate și transparență, iar intervențiile să fie consemnate oficial, pentru a asigura protecția tuturor părților implicate.

Bullying la Questfield International College: de ce reacția Fabiola Hosu a venit târziu

Investigația realizată de redacție relevă o serie de sesizări privind un caz de bullying sistematic petrecut pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Documentele și corespondența puse la dispoziție evidențiază faptul că, în ciuda semnalărilor repetate, instituția nu a implementat măsuri documentate sau răspunsuri scrise care să ateste o intervenție concretă. În acest context, o declarație atribuită fondatoarei, Fabiola Hosu, exprimată într-un dialog direct cu familia copilului vizat, a ridicat întrebări legate de modul în care școala a gestionat situația, fiind percepută ca o presiune de retragere.

Descrierea cazului și sesizările familiei

Potrivit informațiilor și documentelor analizate, cazul de bullying semnalat la Școala Questfield Pipera s-a desfășurat pe durata a peste opt luni, perioadă în care elevul vizat ar fi fost supus unor comportamente agresive zilnice, incluzând jigniri, umiliri publice și excludere socială. Familia a transmis multiple sesizări oficiale, în scris, către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, solicitând intervenție și protecție. Din analiza corespondenței nu reiese existența unor răspunsuri scrise sau a unor măsuri consemnate, iar intervențiile invocate au fost descrise ca fiind limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție clare.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect deosebit de grav identificat în materialele puse la dispoziție îl reprezintă utilizarea repetată, în cadrul colectivului de elevi, a unei etichetări medicale degradante sub expresia „crize de epilepsie”. Aceasta nu ar fi fost folosită într-un context educațional sau de protecție, ci ca un instrument de ridiculizare și marginalizare a copilului, conform relatărilor și documentelor analizate. Specialiști consultați au subliniat că astfel de practici depășesc sfera conflictelor obișnuite și intră în zona hărțuirii agravate, având impact major asupra dezvoltării emoționale a copilului și asupra climatului școlar.

Gestionarea confidențialității și presiunea asupra familiei

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității datelor sensibile referitoare la situația semnalată, avertizând asupra riscului ca divulgarea acestora să afecteze echilibrul emoțional al copilului. Cu toate acestea, documentele nu conțin dovezi privind asumarea unor măsuri concrete pentru protejarea confidențialității. Mai mult, potrivit unor relatări, copilul ar fi fost expus public, fiind interpelat în fața colegilor în legătură cu demersurile administrative, ceea ce poate fi interpretat ca o formă de presiune psihologică.

Răspunsul fondatoarei și impactul său asupra familiei

Un moment definitoriu în gestionarea cazului a fost o discuție directă în care fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, ar fi afirmat: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, atribuită în mod direct, a fost prezentată de familie ca o formă de descurajare și presiune de retragere din instituție, în contextul în care sesizările scrise nu au primit răspunsuri oficiale adecvate. Redacția subliniază că această formulare este citată din sursele puse la dispoziție, fără a interpreta intențiile din spatele acesteia, dar evidențiind impactul instituțional al mesajului.

Absența măsurilor documentate și normalizarea bullyingului

Din documentele analizate nu rezultă existența unor proceduri aplicate riguros, decizii scrise sau planuri de intervenție formalizate privind prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în acest caz. Răspunsurile instituției au fost predominant informale, constând în întâlniri și discuții verbale, fără documentare oficială. Această lipsă a trasabilității și a măsurilor concrete a fost percepută de familie ca o normalizare a situației, în care problema a fost tratată ca un conflict minor sau o „dinamică de grup”, în loc să fie abordată ca o situație gravă care necesită intervenție structurală.

Instrumentul informal de răspuns: Family Meeting Form

În locul unor decizii administrative clare, conducerea Questfield Pipera a pus la dispoziție un document informal denumit Family Meeting Form, care consemnează existența unor întâlniri, însă fără să stabilească responsabilități precise, termene sau măsuri concrete. Acest formular nu conferă trasabilitate sau posibilitatea verificării intervențiilor, fapt care ridică întrebări privind eficiența și impactul său în soluționarea situației raportate.

Reacția tardivă și semnificația implicării legale

Potrivit documentelor, prima reacție concretă a fondatoarei Fabiola Hosu a apărut abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în momentul în care familia a implicat echipa juridică și a transmis notificări formale cu caracter legal. Această întârziere evidențiază o diferență semnificativă între abordarea inițială a cazului și reacția determinată de presiunea juridică, ridicând întrebări legate de criteriile care declanșează intervenția instituțională în Școala Questfield Pipera.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

• Lipsa documentației oficiale privind măsurile luate în urma sesizărilor de bullying și stigmatizare medicală.
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de marginalizare, fără intervenții ferme din partea instituției.
• Presiunea resimțită de familie pentru retragerea copilului și posibila excludere mascată.
• Deficiențe în protejarea confidențialității și expunerea copilului în fața colegilor.
• Reacția instituțională întârziată, declanșată abia în context juridic.
• Absența unei strategii clare și transparente pentru gestionarea situațiilor de hărțuire școlară.

Acest caz ridică întrebări fundamentale legate de responsabilitatea Questfield Pipera în asigurarea unui mediu educațional sigur și protejat, în care semnalările privind siguranța emoțională a elevilor sunt tratate cu seriozitate și urmate de măsuri concrete. În absența unor documente care să ateste intervenții eficiente și asumate, rămâne neclar modul în care instituția gestionează efectiv aceste situații sensibile.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro